Bogdan Teodorescu, analist politic: „Mișcarea Hamas din 7 octombrie a transformat Israelul într-un pierzător. Orice făcea în acel moment, tot pierdea”

Publicat: 16/11/2023, 15:00

Victor Ponta, fost premier al României, și Bogdan Teodorescu, analist politic, au fost invitații lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Ne aflăm într-o lume plină de conflicte și este greu să ne dăm seama cum vom ieși din asta, spune analistul politic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Dacă vorbim despre subiectul Israel, n-am cum să nu spun un lucru foarte clar: mișcarea Hamas de pe 7 octombrie, așa cum a definit-o și Elon Musk, a fost o mișcare care a pus Israel într-o situație de lose-lose. Orice făcea Israelul în acel moment, pierdea. Dacă nu reacționa, apărea că este slab și că deschide ușa altor atacuri similare. Dacă a reacționat violent, a unit împotriva lui lumea islamică și bucăți importante din spațiul creștin, care până atunci erau măcar neutre, dacă nu chiar în favoarea Israelul. În momentul de față, schimbarea acestei ordini mai are încă un aspect care mi se pare foarte important: dominația tot mai mare a percepției în locul adevărului. Construim imagine, construim puncte de vedere nu numai pe adevăr, ci și pe felul în care cetățenii lor percep realitatea, care vine prin intermediul rețelelor de socializare, a AI, a ChatGPT și tuturor celorlalte instrumente care acum se dezvoltă și creează o realitate artificială așezată peste realitatea noastră. Intrăm într-o lume nouă și într-un spațiu de conflict acut in care nu mi-e foarte clar nici cum vom ieși, nici cum va arăta lumea la capătul trecerii prin această perioadă de tranziții”, a declarat Bogdan Teodorescu,

Victor Ponta: „Eu cred că Europa va fi un continent mai puțin sigur din cauza a ceea ce s-a întâmplat după 10 octombrie în Gaza. Asta-i părerea mea și mă gândesc la foarte mulți români care locuiesc în Franța, care locuiesc în Spania, în Italia. Îmi doresc și sper să nu fie așa, dar este un continent mult mai puțin sigur.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
GHEORGHE DINCĂ a primit vestea chiar acum. Decizia luată în dosarul CARACAL
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×